Creasta cocosului

Denumire populara: Celosia, Creasta cocosului

Denumire stiintifica: Celosia argentea

Descriere: planta anuala, cultivata pentru culoarea si aspectul inflorescentelor care se aseamana crestelor cocosilor, de unde si denumirea populara a acestei flori. Este des intalnita in gradinile din Romania intr-o paleta coloristica impresionanta: rosu, portocaliu, galben, violet, alb, roz.

Inaltime: 20-80 cm, functie de varietate;

Perioada de inflorire: iunie – septembrie

Expunere: expuneri sudice, cu soare din plin

Sol si umiditate: se dezvolta bine in pamant bogat in humus  si de regula este o planta putin pretentioasa, rezistand bine la temperaturi caniculare. Pretinde totusi udari moderate o data pe saptamana pentru o dezvoltare armonioasa.

Inmultire: - prin seminte, care se seamana primavara devreme, la interior, sau direct in gradina, la locul definitiv, la 4 – 5 saptamani dupa trecerea riscului de inghet.  Temperatura de germinare: 24 – 27 °C. Semintele se preseaza usor, fara a se acoperi cu pamant.
Au nevoie de caldura pentru a se dezvolta bine, mai ales in primele luni de la semanare pana la formarea mugurilor florali. Odata formati pendunculii, tolereaza si temperaturi ceva mai scazute.

Boli si paraziti: poate intampina ceva probleme cu făinarea su infectiile fungice. Este indicat ca la primul semn de boala frunza/partea afectata sa fie indepartata imediat, reducand riscul de raspandire al bolii.
 
Sfaturi:
-  varietatile pitice sunt foarte potrivite pentru cultura la ghivece sau jardinière;
- C. argentea cristata are inflorescente asemanatoare crestei batute de cocos, si este intalnita sub doua tipuri: inalta, de cca  o,5– 1m, prezenta in gradinile taranesti si pitica, cca 15– 30 cm, cu o creasta mai batuta, colorata mai intens, care are o valoare decorativa mai mare, putand fi utilizata ca planta de bordura;
- C. argentea plumosa prezinta inflorescente in forma de pana, adunate in manunchi asemeni unei torte viu colorate in galben-auriu sau rosu-grena; sunt ceva mai inalte, de cca 30– 90 cm, functie de soi;
- sunt cultivate si pentru valoarea ornamentala pe care o adauga aranjamentelor florale, proaspete sau in stare uscata;
- ca floare taiata este foarte rezistenta; improspatarea apei din vaza la 2-3 zile face ca aceasta floare sa-si mentina frumusetea si pana la 2 saptamani.

Galerie foto

Comentarii

Newsletter